Tot mai multe companii au inceput sa renunte treptat la nevoia de a detine controlul atunci cand este vorba de construirea si mentinerea unei infrastructuri IT in-house si prefera, in schimb, solutii cloud-hosted. Se poate ca si tu sa iti doresti asta pentru compania ta, dar sa nu  fi lamurit inteles care sunt beneficiile pentru compania ta. Poate ca nici nu stii de unde sa incepi.

Solutiile gazduite in cloud sunt complexe si acopera o gama larga de nevoi – de aceea trebuie sa te interesezi in detaliu si sa faci un plan strategic corespunzator. De vreme ce esti interesat sa aplici acest model de business si pentru compania ta, probabil esti deja constient de beneficiile implicate, printre care flexibilitatea, agilitatea, precum si reducerea considerabila a costurilor. Cu toate acestea intrebarea la care probabil ai cea mai mare nevoie de raspuns este: ’Pentru care portiune a afacerii mele trebuie sa implementez cloud mai intai?’

Urmareste avantajele

Pentru un prim pas, este indicat sa incerci sa identifici portiunea afacerii tale care poate beneficia cel mai mult de pe urma acestui schimb la nivel de model de business.

  • Gandeste-te ce anume necesita o revitalizare in cadrul companiei tale, ce proces de afaceri sau sistem poate rula mai bine si eficient. Incearca sa delimitezi care sunt sistemele care functioneaza bine de cele care ar putea fi imbunatatite.
  • Ai inceput sa simti ca solutiile oferite de competitorii tai sunt mai agile si pur si simplu nu poti tine pasul cu ele? Solutiile cloud au inceput sa devina optiunile preferate pentru companiile care isi doresc inovatie si solutii mai rapide.
Mai multe tipuri de informatii
  • Informatiile au fost mereu un bun de valoare, dar niciodata nu au fost mai valoroase ca acum, in era digitala. Atunci cand se gandesc la ce zona a afacerii lor sa primeze in implementarea cloud, companiile ar trebui sa ia in considerare ce fel de informatii proceseaza aceste sisteme. Adresarea unei astfel de intrebari de obicei ajuta companiile sa inteleaga daca cea mai potrivita solutie pentru compania lor este cea cloud sau hybrid cloud.
Nevoia de control asupra informatiilor
  • Depind informatiile in cauza de locatia lor geografica?
  • Sunt informatiile supuse unor reglementari si daca da, in ce masura?

Dupa ce au luat in considerare cele doua aspecte exemplificate mai sus, companiile ar trebui sa aiba o imagine mai clara cu privire la informatiile care trec prin sistemele lor si astfel sa aleaga corect solutia care sa le gestioneze. In cloud sau hybrid cloud pot fi mai bine implementate informatiile care nu sunt de o importanta capitala pentru companie si care nu necesita un control strict. Unele din cele mai putin reglementate tipuri de informatii si care nu necesita control strict sunt acele informatii menite sa fie aratate publicului larg, ca de exemplu o pagina web publica. Contrar acestei categorii de informatii sunt acele informatii care sunt extrem de importante pentru o companie, dar care sunt si puternic reglementate in acelasi timp. Toate aceste tipuri de informatii pot fi, desigur, implementate in cloud sau hybrid cloud – ele iti dau doar o idee cu privire la nivelul de supraveghere pe care ar trebui sa il soliciti din partea furnizorului de cloud. Un exemplu foarte popular in acest sens este Acordul asupra nivelului de calitate a serviciilor.

Este firesc sa nu vrei sa implementezi direct solutia de cloud, doar pentru a afla ulterior ca nu este cea mai potrivita pentru compania ta. Multe companii au exact acelasi rationament – furnizorii de cloud s-au adaptat acestei nevoi si iti ofera acum posibilitatea de a incepe cu un proiect-pilot. Astfel, vei avea un interval de timp pre-stabilit in care poti analiza beneficiile si aprecia singur ce grad de complexitate in plus poate lua cloud-ul.

Chiar daca alegi sa incepi doar cu un proiect-pilot, tot va trebui sa planifici elaborat de dinainte pentru a putea compara corect rezultatele reale cu cele pe care le-ai anticipat. Daca te-ai decis in favoarea unei solutii de cloud, incearca sa iei in considerare factorii mentionati mai sus pentru a alege cea mai buna optiune pentru organizatia ta.